La Ghețarul Scărișoara pe biciclete

Începem prin a vă spune că această tură este una din cele mai speciale făcute de noi. Ajungem într-un loc unic în România și vedem printre cele mai faine peisaje într-un traseu de biciclete și, nu în ultimul rând, facem cea mai rapidă coborâre pe care am făcut-o vreodată! 😀

Informații utile pe scurt:

Data: August 2013
Lungime: 26 km
Durata: ~ 6 ore (cu pauze + vizitat peștera)
Starea drumului: asfalt foarte bun la urcare și plăci de beton la coborâre în stare bună
Surse de apă: Gârda de Sus, la peșteră și la coborârea prin chei
Pentru fotografii am folosit: Nikon D5300
Biciclete folosite: Merida Juliet, Focus Whistler și Cube Analog
 
urcarea de 8 km spre Ghețarul Scărișoara
pauză. Mai avem muuuult ? :))

Pe o căldură infernală, pe la orele amiezii ne-am pornit din Gârda de Sus spre Peștera Ghețarul de la Scărișoara din Munții Apuseni. Total contraindicată ora mai ales că pe prima parte avem și de urcat o grămadă. Efort + soare puternic = insolație cel mai probabil.

Imediat după  ce am plecat din Gârda de Sus ajungem la o bifurcație. Noi ținem stânga pentru a urca pe cea mai scurtă rută spre peșteră, dar cea mai abruptă. Această variantă a fost recent modernizată și este în stare impecabilă. Din Gârda de Sus până la Ghețar avem fix 10 km de parcurs din care 8 km de urcare destul de susținută. La sfârșitul articolul găsiți harta cu traseul urmat, ca de fiecare dată ! 🙂
 
drum și peisaje
căutând poza perfectă 🙂

Urcăm tare anevoios pe serpentinele care parcă nu se mai terminau. În plus mai avem de suportat și căldura infernală. Cred că asfaltul avea cel puțin 50 de grade Celsius. Abia așteptam să ajungem la un copac să ne odihnim puțin la umbra lui. Din cauza pantei și a căldurii am făcut vreo 2 ore până la peșteră, dar cu muuulte pauze.
 
Măcar aveam ce să privim în porțiunile de push bike. Peisajele din stânga și dreapta sunt pur și simplu superbe. Nu știu dacă există ceva mai pitoresc decât Munții Apuseni. Căpițele de fân, crestele line, pădurile și oamenii primitori fac din acești munți locul nostru preferat.
 
peisaj din Țara Moților
Ghețarul de la Scărișoara
Ghețarul de la Scărișoara – scările

Ajungem într-un final la peșteră unde suntem uimiți de câți oameni așteaptă la rând să o viziteze. Majoritatea trebuie să spun că sunt străini. Luăm bilet și ne vine și nouă rândul. De când am fost eu aici în clasa a V – a s-au mai schimbat câteva lucruri. În primul rând pe vremea aia ghid ne-a fost o doamnă pe care a trebuit să o sunăm înainte fiindcă nu era nimic permanent aici. Iluminarea se făcea din lampa ei cu petrol :)) Cel mai amuzant e că îmi amintesc cum pe ultima porțiune, înainte de a ajunge în peșteră lipseau scările, sau erau complet învăluite în gheață și ne-am dat literalmente pe derdeluș pentru a ajunge în peșteră :)) La urcare a fost mai dificil, vă imaginați…. 😀

Acum sunt porți electronice, scări  făcute ca lumea și sigure, iluminat electric și asistență turistică și birou de vânzări permanent în timpul sezonului. Peștera de la Scărișoara este unică în România deoarece aici puteți vedea cel mai mare ghețar subteran din România.

Ghețarul de la Scărișoara
Ghețarul de la Scărișoara – formațiuni de gheață
Ghețarul de la Scărișoara – “Biserica”
podul de pe ghețar

Ghețarul s-a format pentru că la un moment dat Valea Ocoale curgea la suprafață. Odată cu dizolvarea în freatic a peșterii apele coboară în subteran. Continuând dizolvarea, apa coboară în Avenul din Șesuri cu ieșire la suprafață în Izbucul Poliței. Golul rămas uscat al peșterii, în urma prăbușirii avenului de intrare, se umple cu gheață în timpul glaciațiunilor.
 
După încălzirea vremii gheața începe să se topească și dispare jumătate din volum, dar este alimentată în fiecare iarnă cu un nou strat la suprafață. Cea mai veche gheață de la bază are 4000 de ani vechime. Cu ajutorul extracțiilor științifice care se fac aici la anumite perioade de timp, se poate determina evoluția vremii de-a lungul mileniilor. Extraordinar!

Ghețarul de la Scărișoara – portalul de intrare
Ghețarul de la Scărișoara – portalul de intrare

Intrarea în Ghețarul de la Scărișoara se face printr-un impresionant aven, având un diametru de 60 m. Pentru a ajunge la ghețarul în sine se coboară pe scări amenajate 48 de metri în adânc. Odată intrați ajungeți în Sala Mare printr-un portal de intrare de dimensiuni impresionante: 24 m lățime și 17 m înălțime. Grosimea gheții este de aproximativ 15 metri.
 
Volumul de gheață existent ajunge la 80.000 de metri cubi și care, la bază, are o vechime de 4 milenii! Fața superioară a ghețarului, de 3000 de metri pătrați, formează podeaua Sălii Mari. În partea dreaptă a acestei “podele” aceasta se frânge într-un tobogan abrupt de gheață care dă într-o zonă denumită Biserica. Aici apar și primele formațiuni stalagmitice de gheață.

în drum spre Cheile Ordâncușei
în drum spre Cheile Ordâncușei

Vă dați seama că e un șoc destul de mare să faci trecerea de la 40 de grade, câte erau afară, la + 1 grad câte sunt vara în peșteră. Iarna sunt – 7 grade Celsius. Oricum a fost o răcorire binevenită și e de recomandat. Totuși când intrați ar trebui să luați pe voi o bluză polar pentru a vă ține de cald. Oricând e bine să aveți la voi un polar!
 
După ce ieșim continuăm să….urcăm :((( Cam 4 km mai sunt de urcat, însă mult mai molcom și soarele s-a mai temperat. Ajungem prin zona numită Ocoale unde împrejurimile sunt fix cum le-ați văzut în toate fotografiile care prezintă țara moților. E superb aici și cum ne tot luam cu absorbitul împrejurimilor nici nu ne-am dat seama că ajungem la coborâre. Ah, coborârea pe care o așteptam de la începutul zilei!!!

Cheile Ordâncușei
coborârea pe Merida Juliet prin Cheile Ordâncușei

Fără prea multe detalii, cifrele spun totul: 11 km de coborâre continuă, viteză medie de aproape 50 km/h, viteză maximă de aproape 70 km/h, adrenalină la cote maxime, vânt în urechi și multă bucurie. Asta am căutat, asta am căpătat! Este, până în ziua de azi, cea mai faină coborâre pe care am făcut-o. Merită să o faceți și voi, cu vârf și îndesat! 🙂 Pur și simplu coborârea nu se mai termina, viteză încontinuu, incredibil!
 
Cu 2 km înainte să ajungem înapoi la Gârda de Sus trecem prin Cheile Ordâncușei. Niște chei spectaculoase unde ne-am și oprit să admirăm și să facem câteva poze. Tot în aceste chei puteți vedea și Peștera Poarta lui Ionele. Ce să mai spun că aici în chei erau până în 20 de grade și la 2 km depărtare, în Gârda, erau spre 30 de grade!! O diferență incredibilă pe o distanță așa de scurtă!

Cheile Ordâncușei – lăsăm roțile încinse la coborâre să se răcească puțin
Cheile Ordâncușei – lăsăm roțile încinse la coborâre să se răcească puțin

În final vrem să mulțumim Pensiunii Lia din Izvoarele, lângă Gârda de Sus pentru o găzduire excelentă. Ne-am simțit ca acasă. O grădină superbă unde am stat pe balansoar ascultând susurul râului Arieșul Mare care curge chiar prin spatele casei. Mușcatele aflate în dotare ne-au bucurat văzul și mirosul. Vă recomandăm să stați la acești oameni ospitalieri!

Pensiunea Lia
Pensiunea Lia
Pensiunea Lia
Pensiunea Lia

Harta:

Lasă un răspuns