Bike Tours Padiș – Ziua 3: sus în creasta Apusenilor înapoi spre Padiș

Ultima zi din circuitul nostru mountain bike ne poartă pe creasta Apusenilor înapoi la Padiș și apoi spre Pietroasa, de unde am pornit această frumoasă aventură. Ziua 2 a fost foarte faină însă s-a încheiat cam nefericit pentru mine după cum am povestit în articolul precedent.

Informații utile pe scurt:

Traseu: Răchițele – creastă Apuseni – Piatra Tâlharului – Padiș – Boga – Pietroasa
Distanța: 45 km
Diferență de nivel: +1365 m/-1970 m
Durata: 8 ore (cu tot cu pauze)
Data: 15 septembrie 2014
 
dă-i că merge 🙂

În dimineața celei de-a treia zi parcă m-am simțit mai bine după accidentul din ziua anterioară, dar tot aveam dureri. Oricum, trebuia să trag de mine ca să nu stric ziua coechipierilor. Am putut să merg pe bicicletă ceea ce a fost cel mai important lucru. Traseul începe în pădure, pe un drum forestier. Totul era verde și ud, parcă era primăvară, nu toamnă. Avem parte de urcare chiar de la intrarea în traseu…great. După aceea urcare se mai domolește și pe unele porțiuni se putea merge pe bicicletă, nu doar push-bike. Pe măsura ce înaintam era din ce în ce mai noroios pe jos și era foarte dificil să mergem mai departe. Împingeam pe biciclete de numa și știam că încă nu ajunsesem la partea cea mai grea a traseului – urcare în creastă.
 
La un moment dat drumul forestier pe care am venit ajunge la o bifurcație: înainte sau la dreapta. Track-ul meu GPS pe care l-am folosit pe ceas pentru navigație arăta că trebuie să facem dreapta, care a însemnat vești proaste pentru noi: spre dreapta urca foarte abrupt un drum plin de noroi și o pantă de 29% (date, luate ulterior de pe track-ul pe care l-am înregistrat cu ceasul). Ca să rezum, eram în rahat, complet demoralizați de ce avea să urmeze, măcar de nu era noroi….
 
greu pe aici

Am început să urcăm spre dreapta. Foarte, foarte încet. Așa de mare era înclinația încât, când împingeam bicicletele ținându-le de ghidon, corpul nostru era aproape paralel cu solul. Imaginați-vă ce pantă nasoală, asta pe lângă faptul că alunecam de numa pe noroi. De Călin ce să mai zic, el se simțea ca vara, era încălțat cu sandale….imaginați-vă ce aderență au alea. E lesne de înțeles că era mereu ultimul și era un show să îl privești înaintând pe acolo în sandale :)) Sigur, puteam să îl ajutăm… 😀
 
În timp ce ne chinuiam pe panta păcii auzim huruitul unui motor. M-am gândit că e un tractor și speram din tot sufletul să urce tot pe acest drum prin dreapta să ne ia în remorcă fiindcă eram epuizați după câteva sute de metri. M-am oprit. Eram într-o curbă și îmi dădeam seama că vine spre noi pentru că auzeam sunetul motorului apropiindu-se. Mă uitam la curba aia ca un copil care așteaptă cadouri de Crăciun în speranță că se va zări un tractor cu remorcă. Suspans maxim! Ajunge! Nu e tractor! Damn it!! Era ceva utilaj de cărat lemnele tăiate ilegal de pe acolo care nu avea nicio remorcă, niciun loc unde să ne punem și noi și bicicletele. Moralul a scăzut la cote alarmante :))
 
push-bike 100%
push-bike 100%

Cu chiu cu vai, după foarte mult efort depus am ajuns în creastă, de fapt pe platoul care este creasta Apusenilor în această zonă. A fost un moment extraordinar de eliberare și locul perfect pentru o binemeritată pauză. Aici bătea un vânt destul de puternic și rece. Norocul nostru a fost că eram într-o zonă de jnepeniș și astfel ne-am putut feri de vânt și ne-am schimbat de hainele ude de transpirație. Am găsit și fructe de pădure din care am mâncat pe nesăturate, am mâncat și din mâncarea noastră. Per total am stat cel puțin jumătate de oră după această urcare chinuitoare. Următorii kilometri aveam să îi petrecem în creasta Apusenilor până la Padiș.
 
ajunși în creastă la adăpostul jnepenilor
relaxare și pentru biciclete

Pe creastă există un drum, mă rog, mai mult urme ale trecerii unui autovehicul pe acolo. Totul e înnierbat pe aici, dar e relativ plat și înaintarea este destul de ușoară. Peisaje spectaculoase nu prea sunt, doar câțiva copaci, răsfirați pe ici-colo. Înaintând observăm scurmături de mistreți ceea ce ne îngrijorează puțin. Nu e de dorit să te întâlnești cu porci mistreți. Pot fi agresivi și sunt foarte puternici. Din fericire noi nu ne-am întâlnit cu ei. Brazii poartă semnele furtunilor din Apuseni și amintește de pericolul ca o furtună să te prindă aici sus, în câmp deschis. Mulți dintre ei sunt carbonizați, semn că au fost loviți de fulger. Fix când treceam pe lângă ei am observat un nor negru care se închega undeva în depărtare…great.
 
drumul de creastă
brazi carbonizați
Călin privind la o stână, deosebit

Ne-am dat seama că la un moment dat ne-am intersectat cu un traseu marcat bandă albastră care ulterior am descoperit că pornește de la Cabana Vlădeasa și duce ori în Padiș, ori la Stâna de Vale. Marcajul, cel puțin pe această secțiune de traseu, este destul de rar, dar în principiu este un singur drum evident pe care trebuie să îl urmezi. Noi navigam după track-ul meu GPS, cam imposibil să ne pierdem 🙂
 
La un moment dat am ajuns la o cruce de lemn înaltă ridicată pe o movilă, loc bun, am considerat noi, să facem o scurtă pauză, să mai consultam și harta și să mâncăm. Ne-am dat seama că în curând urma să ajungem la vârful Piatra Tâlharului (~ 1600 m) care, din câte văzusem în câteva poze, era destul de spectaculos.
 
Călin privind la un marcaj
Călin și Mihai consultând harta…deși aveam track GPS, some habbits never die 🙂
direcția: Piatra Tâlharului
Piatra Tâlharului în față

Eu am ajuns primul la Piatra Tâlharului și informațiile mele au fost bune. Chiar este spectaculos. Sunt foarte mulți bolovani așezați unul peste altul și formează o structură destul de înaltă ușor de cățărat. Mi-am lăsat bicicleta lângă panoul informativ cu trasee și imediat m-am urcat sus, așteptându-i pe coechipierii mei într-o poziție strategică din vârf.
 
Evident că imediat și ei sus pe bolovani să vadă priveliștea din vârf. Ai o panorama de 360 de grade de aici. Cea mai spectaculoasă e partea de sud-vest unde se poate vedea o prăbușire de bolovani, care probabil la un moment dat făceau parte din Piatra Tâlharului. E fain aici sus. Se văd crestele domoale ale Apusenilor înnierbate sau pline cu pădure semețe de brad.
 
sus pe Piatra Tâlharului, jos coechipierii
vedere de pe Piatra Tâlharului, spre NE
vedere de pe Piatra Tâlharului, spre SV
bifurcație de trasee la Piatra Tâlharului

Uitându-mă ulterior pe hartă am văzut că traseul marcat cu bandă galbenă, cu care ne-am intersectat aici la Piatra Tâlharului, ducea tot la Cabana Vărășoaia pe lângă care trecea și traseul nostru planificat. De fapt am văzut că scrie pe indicator acest lucru însă am considerat că e mai bine să continuăm pe traseul planificat pentru care aveam disponibilă și navigare pe ceasul meu. În retrospectivă mă bucur că am continuat pe creastă fiindcă aveam să fim părtașii unui fenomen foarte frumos. O să vedeți puțin mai jos 🙂 Continuăm deci spre o intersecție de trasee. Noi acolo trebuie să facem stânga spre Padiș.
 
mai puțin până la intersecția spre Padiș
se-adună norii a furtună

Norii se cam adunau a furtună (după cum puteți vedea în imaginea de mai sus) și nu ne încânta deloc chestia asta. Ne-am grăbit puțin ca să ajungem la intersecția de trasee de unde urma să coborâm din creastă înspre Padiș.
 
Ajunși aici noi facem brusc la stânga, cum ar zice GPS-ul meu vechi de la mașină :)) Direcția înainte e rezervată pentru destinația Stâna de Vale. Am făcut o mică pauză aici timp în care un nor din vale ne-a învăluit complet. A fost un sentiment incredibil de fain. Vedeam cum vine din vale. trece peste jnepenii de pe versant și vine spre noi. După aceea imediat s-a risipit în spatele nostru, dispărând complet. Am surprins acest fenomen în imaginile de mai jos.
 
stânga spre Padiș, în față spre Stâna de Vale
învăluiți în nori
învăluiți în nori
coborârea din creastă continuă pe aici

După această experiență ne-am dat seama că drumul nostru continuă oarecum prin…prăpastie. Cel puțin așa părea de acolo de sus. Am pornit, încet – încet. Era o coborâre destul de abruptă și partea proastă era că drumul era plin de pietre instabile și pe care foarte greu îți puteai menține echilibrul pe bicicletă. Eu am reuși să cobor până mai jos pe bicicletă. Mihai și Călin au considerat că e mai safe să vină pe lângă bicicletă. De aici încolo am avut parte de coborâri destul de brutale și de teren accidentat, deci destul de tehnică toată treaba. I loved it! 🙂
 
Ceilalți au rămas puțin în urmă. Nu le prea plac coborârile, mai ales din acestea tehnice sau pe care prinzi viteză foarte mare, le plac urcările și platul…ce oameni! 🙂 Nu știu ce-i aia adrenalină! 🙂 Oricum, i-am mai așteptat din când în când, atunci când aveam mustrări de conștiință că i-am lăsat în urmă….
 
jos, după coborârea abruptă din creastă
pregătiri de coborârea pe asfalt spre Pietroasa, vitezăăăă!! 🙂

Am trecut prin dreptul traseului care duce pe Cetățile Rădesei și Circuitul Someșului Cald, un traseu foarte spectaculos pe care l-am făcut în 2013, dar destul de dificil și lung. Vom avea un articol și despre traseele de trekking din Padiș, stați liniștiți, sunt multe articole pe țeavă :D.
 
Ajunși la intersecția cu drumul asfaltat pe care am urcat în prima zi spre Cabana Brădeț, facem o scurtă pauză și ne echipăm pentru coborârea pe asfalt impecabil lungă de peste 20 de km spre Pietroasa. Ne-am luat mai multe haine pe noi fiindcă altfel simți cele 10-15 grade la 50 km/h :D. A urmat o coborâre de vis până la Pietroasa, pe placul meu și spre nemulțumirea, în special a lui Călin, că iar trebuie să facă o coborâre în viteză. Eu și Mihai ne-am dus ca vântul! 😀
 
Harta cu traseul: Răchițele – creastă Apuseni – Piatra Tâlharului – Padiș – Boga – Pietroasa

 
 

Lasă un răspuns