Muzeul Astra – arhitectură, tradiții și aer curat

Știu că ne urâți că scriem al nu știu câtelea articol din Sibiu, dar ce să-i facem dacă avem despre ce scrie? 🙂 De data asta scriem despre un loc minunat de lângă Sibiu: Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA.

Este un muzeu în aer liber, cel mai frumos în care am fost noi. Este situat în Dumbrava Sibiului și până aici se poate ajunge cu mașina, cu mijloacele de transport în comun din Sibiu sau cu bicicletele întrucât pe aici există un traseu de biciclete care face parte dintr-un circuit cicloturistic. Deci de ajuns se ajunge foarte ușor și, credeți-ne, merită să vii să îți petreci câteva ore sau întreaga zi aici! 🙂


Muzeul în aer liber se întinde pe 96 ha din care turiștii pot vizita 42 ha. Să vii aici e ca într-o excursie tematică. Tema fiind casele tradiționale din toate zonele țării pe care le poți găsi aici. E un loc pur și simplu minunat în care te simți bine, în natură printre aceste case de o frumusețe arhitecturală extraordinară.
 
Când obosești să te plimbi pe cei peste 10 km de alei pe care le are parcul, ai la dispoziție două restaurante, un spațiu de joacă pentru copii și numeroase locuri de popas. Dacă vrei poți să și înnoptezi aici fiindcă există două pensiuni la care te poți caza. Turistul are la dispoziție și 4 parcări și un centru de informare turistică. Așa ar trebui să arate un muzeu în aer liber care dezvăluie publicului arhitectura tradițională din diverse zone din România cât și tradiții și instrumente tradiționale.
Printre primele monumente pe care le-am văzut expuse aici la Muzeul Astra au fost morile de vânt. Le puteți vedea și voi în imaginile de mai sus. Se văd din depărtare și am luat-o imediat în direcția lor. Acestea sunt mori de vânt folosite în special în zona Dobrogei pentru a capta energia eoliană și sunt folosite pentru măcinarea grânelor în lipsa apei. Se știe că Dobrogea este o zonă destul de secetoasă. Am poposit câteva minute bune aici și le-am admirat. Sunt într-adevăr spectaculoase!
Plimbându-ne pe aleile umbroase vedem zeci de case și anexe tradiționale din toate colțurile țării. Unele cu acoperiș de stuf și cu geamuri minuscule și cu garduri din nuiele împletite. Altele pe socluri de piatră înalte care ascund pivnița unde se țineau la conservare alimente și butoaiele cu vin. Unele sunt cu verande frumoase din lemn pe care se agață vița de vie. Altele au mori în curte și puteți vedea tot mecanismul morii de la roata învârtită de apă până la locul unde se făcea efectiv măcinarea grânelor.

Este un loc atât de special și atât de frumos încât e obligatoriu de vizitat dacă sunteți în zona Sibiului! 🙂 Și adulții și copiii pot vedea zeci de stiluri arhitecturale absolut frumoase, zeci de materiale de construcții și pot vedea chiar și animale de curte care mișună în aproape fiecare curte a fiecărei case expusă. Găinile sunt cele mai numeroase 🙂
Plimbându-ne noi așa agale am trecut pe lângă o casă unde am văzut mai mulți turiști oprindu-se decât la celelalte. Casa frumoasă, nu zic, dar nu înțelegeam de ce această casă și nu alta atrage mulți oameni. Destul de repede ne-am prins că oamenii scoteau din buzunar bancnote de 10 lei. Atunci ne-am prins, după ce am investigat și noi spatele bancnotei că aceasta este casa care apare pe bancnota de 10 lei! 🙂

Ce chestie! Habar nu aveam și ni s-a părut fascinant. Se numește Casa cu Blazoane și ulterior am aflat că originalul se află în satul Chiojdu din județul Buzău, cam la 70 km depărtare de Buzău. Păi dacă tot eram aici am zis să facem o poză cu ea și bancnota. Ce ziceți? Seamănă? Noi zicem că da! 🙂
Casa mea preferată din muzeu a fost aceasta pe care o vedeți în imaginile de mai sus. Mi se pare atât de simplă și frumoasă. Totul de la lemnul folosit la exterior la acoperișul din șindrilă, la obloanele verzi și la acel turn rotunjit în miniatură ieșit în afara corpului principal. Mi se pare foarte frumoasă.

Continuând periplul nostru pe aleile muzeului vedem în continuare o grămadă de case frumoase și sisteme tradiționale pe care le vedem sincer în premieră. Mai jos puteți vedea și voi câteva din acestea, dar vă invit prietenește să veniți să vedeți cu ochii voștri frumusețea acestui muzeu. Să nu uit să menționez că muzeul are aproximativ 100.000 de vizitatori anual! Felicitări administratorilor care păstrează totul într-o stare impecabilă și foarte bine organizată! Pentru mai multe informații, tururi virtuale și evenimente vă recomandăm cu căldură site-ul oficial al Muzeului în aer liber Astra.

Lasă un răspuns