Sarmizegetusa Regia – 2000 de ani de istorie

În sfârșit am ajuns într-un loc în care vroiam să ajungem de ceva vreme, dar cum sunt multe altele în cazul nostru, nu ni s-a arătat. Mini-vacanța de Rusalii din 2016 ne-a dat ocazia să ajungem la cunoscuta Sarmizegetusa Regia imediat după ce am vizitat Biserica de la Densuș, despre care v-am povestit deja.


Sub amenințarea norilor care se făceau din ce în ce mai negri deasupra noastră decidem să ieșim din siguranța mașinii și să o luăm la picior spre ruinele cetății dacice care la un moment dat a fost capitala Regatului Dac.

Mai nou, cu mașina poți ajunge foarte ușor pe un drum proaspăt asfaltat care se termină cu o parcare încăpătoare, dar fără niciun coș de gunoi! Să nu fim cârcotași însă 🙂 După ce lași mașina în parcare mai ai de parcurs aprox. 1 km pe jos pe un drum pietonal pavat.

Imediat cum am ajuns la punctul de taxare a început să plouă torențial și curând a început să cadă grindină. Erau câteva zeci de turiști dintre care vreo treime copii. În acest loc nu există niciun adăpost acoperit astfel încât turiștii să se poată feri de o eventuală ploaie!

Mai mult, domnii de la taxare au dat dovadă de o nesimțire nemărginită când nu au vrut să deschidă căsuțele de lemn în care operau pentru a permite turiștilor să se adăpostească. I-au refuzat chiar și pe copii. Cu o asemenea atitudine inumană nu poți face turism!

Trecând peste nervii cauzați de neimțirea și lipsa de compasiune a angajaților care administrează acest loc și după ce am îndurat 15 minute de ploaie torențială cu grindină, cerul s-a liniștit și am pășit în Sarmizegetusa Regia, bineînețeles fleașcă.

Situată în Munții Orăștiei, Sarmizegetusa Regia a fost capitala Daciei și cea mai mare dintre cele șase fortărețe dacice care formau linia de apărare creată de regele dac, Decebal, împotriva invaziei romane. Celălalte fortărețe din ansamblul de apărare sunt: Piatra Roșie, Blidaru, Cetățuie, Căpâlna și Bănița. Toate acestea fac acum parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO.

Sarmizegetusa Regia (cea regească) a fost atât capitala Daciei cât și cel mai important centru militar, religios și politic înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost inima sistemului defensiv folosit de Decebal folosit pentru apărarea împotriva cuceririi romane.

După ce Dacia a fost cucerită de către romani (în urma războaielor din 101 – 102 și 105 – 106), aceștia din urmă au mutat capitala provinciei proaspăt cucerite la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, aflată la doar 40 km depărtare.

În prezent, în acest sit arheologic foarte important, se mai pot vedea urmele construcțiilor dacice de acum aproape două milenii. Câtiva din bolovanii imenși folosiți pentru zidurile de apărare groase de 3 metri sau care au stat la baza câtorva zone de locuințe și de depozitare încă se mai pot vedea.

Diferite temple sau locuri sacre pot fi și ele observate încă, bineînțeles fiind vorba de câteva blocuri de piatră. Unul din cele mai importante locuri din această fortăreața este un templu sacru numit Calendarul Circular (în imaginea de copertă a acestui articol). Probabil este și structura cu care oamenii asociază vizual acest loc. Din câte știm structurile de lemn prezente acum aici nu sunt cele de pe vremea dacilor.

Încă se mai poate vedea sistemul original de canalizare folosit în întreaga fortăreață. Asta mi se pare foarte interesant și mi se pare incredibil că pe vremea aceea au gândit un asemenea sistem. Se poate observa în imaginile de mai sus…chiar funcționează! 🙂

Eu nu pot decât să vă recomand să vizitați acest loc fiindcă face parte din istoria acestui popor care are o întindere pe două milenii! Ăsta nu e puțin lucru. E o bucățică de istorie foarte importantă care întâmplător sau nu este situat într-un loc foarte frumos la 1200 m altitudine în Munții Orăștiei. Sperăm doar să nu vă prindă ploaia :))


Ca să ajungi ușor, gasești acest loc aici:

Lasă un răspuns