Sighetu Marmației – locul unde ideea nu a fost omorâtă

Cine nu își cunoaște trecutul e condamnat să îl repete” spunea Goethe. În istoria României s-au întâmplat multe atrocități. Mulți au încercat să își reducă la tăcere adversarii și ideile lor. Oamenii pot fi omorâți, dar ideile lor se perpetuează.

La Sighetu Marmației ne-am oprit special pentru a vizita Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Este un loc unde intri curios și pleci cutremurat. A fost pentru mulți ani locul în care comuniștii au încercat să îi reducă la tăcere pe adversarii regimului folosind mijloace crude precum înfometarea, batjocura zilnică, spații insalubre, lipsa luminii sau lipsa căldurii.

Te cutremură să vezi pereții plini cu chipuri de oameni care au îndurat un regim penitenciar inuman și aici la Sighet cât și în alte închisori comuniste unde au fost închiși deținuții politici. Unii dintre ei au și murit aici nemaiîndurând chinurile la care erau supuși. Alții au scăpat, dar au rămas marcați pe viață de cruditatea acestui loc.
 
Unul dintre cei mai “celebri” deținuți ai acestui loc a fost Iuliu Maniu, artizanul unirii Transilvaniei cu România. El a murit pe un ger năprasnic pe 5 februarie 1953. Ca alți deținuți decedați aici, sfârșitul marelui om politic, fost premier al României, fost președinte al PNȚ și al Partidului Național Român din Transilvania, fost membru în Parlamentul de la București și de la Budapesta și lider al opoziției democratice a murit aici la Sighet la 80 de ai, în frig, înfometat, lăsat să moară într-o celulă izolată, fără ajutor medical deși era grav bolnav.
Relatările celor care au scăpat de la închisoare din Sighet sunt uluitoare și trădează modalitatea inumană în care se comportau gardienii sub ordinele directe ale conducerii închsorii și ale conducerii comuniste care era în fruntea statului.
 
Aveau grijă ca mâncarea să conțină cât mai puține calorii astfel încât deținuții să fie mereu lipsiți de energie. Erau ținuți în izolare aproape permanent. Când erau mai mulți în același loc erau atent supravegheați de gardieni să nu pună la cale manevre de subminare a autorității.
 
Încarcerările politice de la Sighet au început în anul 1950 când un grup de 100 de demnitari din toată țara au fost aduși aici. E vorba de foști miniștri, academicieni, militari, economiști, istorici, ziariști, politicieni. Unii dintre ei erau condamnați la pedepse grele, alții nici măcar nu erau judecați. Scopul era acela de a elimina elita țării, cea care avea capacitatea de a influența (și eventual răscula) populația împotriva regimului comunist nu demult instalat la putere.
În anul 1993 Ana Blandiana a prezentat Consiliului Europei un proiect prin care se solicita ca pe locul închisorii să fie creat Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, ceea ce s-a și întâmplat în 1994 când Consiliul Europei l-a luat sub egida sa. Memorialul a fost declarat ansamblu de interes național și în 1998 Memorialul de la Sighet a fost nominalizat de Consiliul Europei printre primele trei locuri de cultivare a memoriei europene alături de Memorialul de la Auschwitz și Memorialul Păcii din Normandia.
 
În anul 1995 a început reabilitarea clădirii fostei închisori și transformarea lui în Memorial. În anul 2000, după lucrări extensive care au cuprins inclusiv parte de fundație și de structură, reabilitarea a fost finalizată și deschisă publicului.
 
Noi avem șansa să mergem acolo ca turiști și oameni liberi. Oamenii care au suferit acolo nu trebuie uitați și mai ales nu trebuie uitate ideile lor despre democrație, libertate și unitate. Le datorăm și lor libertatea noastră de azi pentru care alții, literalmente, au murit. Vizitați, învățați și arătați-le respectul vostru celor care au luptat pentru viitorul nostru liber!
 

Lasă un răspuns