Două zile în Cozia – tură de toamnă perfectă

 
În sfârșit ajungem să scriem despre una din turele noastre preferate, pe care nu cred că o să o uităm prea repede. Am așteptat tot anul să scriem acest articol tocmai pentru că doream să se apropie toamna, aceasta fiind cea mai faină tură de toamnă pe care am făcut-o ever! 🙂

Informații utile pe scurt:
 
Data: 18 – 19 Octombrie 2014

Ziua 1:
Traseu: Mănăstirea Turnu (340 m) – Mănăstirea Stânișoara (marcaj+) – Cabana Cozia (1570m, marcaj)
Diferență de nivel: +1230m
Durata: 6 ore
Surse de apă: la mănăstiri și sus la cabană
Cazare: Cabana Cozia (tel. 0722 721 922)
 
Ziua 2:
Traseu: Cabana Cozia (1570 m) – Vf. Cozia (1668 m) – Cabana Cozia – Mănăstirea Turnu (340m, marcaj++)
Diferență de nivel: +98m/-1328m
Durata: 4,5 ore
Surse de apă: sus la cabană și jos la Mănăstirea Turnu
 
 
Ziua 1: Mănăstirea Turnu (340 m) – Mănăstirea Stânișoara (marcaj+) – Cabana Cozia (1570m, marcaj)

Ne făcusem noi un plan pentru o tură de toamnă undeva unde să putem admira spectacolul acestui anotimp în toată splendoarea sa. După îndelungi căutări am dat peste Parcul Național Cozia în care nu mai fusesem niciodată, dar pe lângă care trecusem de multe ori cu mașina pe Valea Oltului. Habar n-aveam noi ce frumuseți se ascund lângă șosea. Și cred că mulți care trec pe acolo habar nu au. Nicio problemă! De aia suntem noi ca să descoperim și să vă spunem și vouă tot ce nouă ni se pare fain în România! 🙂
Cel mai bine e să vă lăsați mașina la Mănăstirea Turnu. Sunt suficiente locuri de parcare și o lăsați în siguranță. Treceți barajul peste râul Olt din zona orașului Călimănești și continuați pe un drum de pământ (decent și scurt) până la Mănăstirea Turnu. Apoi luați la picior ceea ce, putem spune cu mâna pe inimă, e cea mai faină tură de toamnă pe care am făcut-o 😀
 
Urmați marcajulpe drumul forestier care pleacă de la mănăstire în pădure. Urcușul este susținut la început, dar apoi se mai domolește. Luați-o încet pentru că aveți ce admira. O pădure așa frumoasă și deasă n-am mai văzut demult și covorul de frunze căzut pe pământ creează cel mai frumos mozaic cu niște culori saturate până la refuz 🙂 Drumul devine foarte bine bătătorit. Nu cred că pe aici circulă mașini, oricum dacă circulă doar de acelea de teren. Drumul este evident, nu prea aveți cum să greșiți, dar totuși mai uitați-vă după marcaj din când în când 😛
Un punct important de reper este construcția din lemn de mai sus. Este și o cruce de piatră care se și vede în fundal. Dacă ați ajuns aici, sunteți pe drumul cel bun 😀 Traseul continuă pe marcaj, destul de mult pe curbă de nivel într-un peisaj de vis. Frunze căzute pe jos de cele mai pastelate culori, rădăcini de copac care ies la suprafață în potecă, devine din ce în ce mai stâncos. Pot spune că partea aceasta, imediat înainte de Mănăstirea Stânișoara, mi-a plăcut cel mai mult. E foarte pitoresc! Convingeți-vă cu imaginile de mai jos 😀
La un moment dat treceți printr-un culoar mai îngust printre două stânci. Mi s-a părut foarte spectaculos. Îl puteți vedea în imaginea de mai sus. Pe lângă asta primiți un bonus: puteți să vă cățărați pe stânca din partea dreaptă și de acolo aveți o panoramă foarte frumoasă cu pădurile extrem de frumoase din Parcul Național Cozia. Vă convingeți singuri privind imaginile de mai jos făcute chiar din vârful stâncii 🙂
 
Să nu mai spun că după ce am făcut câteva poze a început un vânt sălbatic încât a trebuit efectiv să ne lăsăm jos de tot și să coborâm de acolo că altfel ne lua pe sus! 😀
Ne continuăm drumul spre Mănăstirea Stânișoara pe drumul complet acoperit de frunze. Mai frumos nu se poate! Suntem în al 9 – lea cer. Coborâm puțin până ajungem pe firul unei văi pe care o puteți vedea în imaginea de mai jos. De aici mai sunt 10-15 minute până la Stânișoara. Treceți valea pe un podeț drăguț asemenea unei bârne. Vedeți imagini mai jos!
Ajungem și la Mănăstirea Stânișoara. Din vale urcăm preț de câteva minute și vedem parte din ea pe măsură ce urcăm (imaginea de mai sus). Până aici am făcut puțin sub două ore de la Mănăstirea Turnu.
 
Ajungem la portița de lemn care ne permite accesul în curtea interioară. Rămânem destul de surprinși de cât de îngrijit e și ce frumoasă e biserica din curte. Pare a fi construită din blocuri de piatră și mi se pare extrem de frumoasă și că se potrivește perfect cu peisajul. Imediat ne abordează un preot care insistă foarte tare să mâncăm colivă.
 
I-am explicat că avem destulă mâncare și că nu ne trebuie, că îi mulțumim, dar nu e cazul, etc. Nicicum nu l-am convins și aproape că ne-a amenințat că nu plecăm din curte până nu mâncăm tot! Say what?! În fine, am insistat că nu vrem și nu era de discutat cu el. Într-un final am luat-o și am aruncat-o într-un tufiș….Dacă omul e prost și nu vrea să priceapă ce îi spui, n-ai ce face. Să nu credeți că n-am încercat să o lăsăm acolo și să plecăm, dar a venit și ne-a dat-o înapoi. Mi s-a părut agresiv și complet nepotrivit!
Am stat la Mănăstirea Stânișoara vreo 30 – 45 de minute. Am mâncat, am băut apă și ne-am pregătit pentru ce avea să urmeze: cea mai grea parte a traseului pentru această zi. Aveam de urcat destul de abrupt până la Cabana Cozia, dar, după cum veți vedea, nu a fost până la urmă nimic de speriat 🙂
 
E adevărat că imediat după mănăstire panta devine din ce în ce mai abruptă, însă în astfel de situații trebuie să mergi în ritmul tău, constant. Oricum am făcut pauze destul de dese și scurte. Traseul continuă prin pădure și deja stâncile își fac din ce în ce mai des apariția.
Din loc în loc mai prindem câte o deschidere a pădurii pe buza unei prăpăstii care ne oferă peisaje spectaculoase asemenea celor surprinse în imaginile de mai sus. În rest peisajul este unul perfect de toamnă într-o pădure extrem, extrem de frumoasă. La un moment dat ajungem și într-o zonă cu copaci care au o coajă foarte interesantă, gri deschis (imagini mai jos). Foarte, foarte fain!
 
După un urcuș lung prin pădure dăm și de un picior de-al muntelui pe care vom continua. Chiar aici avem amenajat și un mic popas cu măsuță și băncuțe. Frumos că s-au gândit la un loc numa’ bun de odihnă la finalul unei urcări abrupte și la începutul alteia :))
În sfârșit ajungem la unul din cele două locuri preferate din această tură de două zile. Al doilea urmează în partea finală a articolului 😀 Dar stai să vă povestesc despre primul! 😀
 
Deci, la un moment dat e o stâncă așa faină vizibilă din potecă și e imposibil să o ratezi. Doamne feri să o ratezi că altfel ratezi cea mai faină panoramă ever! 🙂 Te urci un pic pe stânca cu pricina situată în buza unei prăpăstii fără frică! De aici poți admira frumusețe de priveliște. Eu unul aș bate drumul de la Arad până aici numai să mai văd priveliștea asta de câteva ori! Sincer vă zic.
 
E pur și simplu impresionantă, dar bineînțeles că efectul culorilor tomnatice închide cercul perfecțiunii acestui loc! E așa de sălbatic, așa de prăpăstios, așa de stâncos și așa de fain se vede pădurea sub tine și Valea Oltului care se întinde în depărtare încât cu greu aș putea să vă zic un loc din România cu o priveliște atât de faină! Vă rog să vă convingeți salivând la imaginile de mai jos. Eu n-am niciun merit pentru imagini, natura e de vină că e atât de faină! 😀
Sper din inimă să vă fi convins deja să faceți o tură aici (dar musai toamna, după jumătatea lui Octombrie), dar dacă încă nu v-am convins citiți în continuare și v-am zis că mai am o surpriză! 😀
 
Până una alta, de la acel punct de super-belvedere traseul devine și mai abrupt, printre stânci mari și înalte cu scurte porțiuni de urcat aproape pe verticală fiind necesară și folosirea mâinilor. Nu e periculos sau foarte dificil, dar nici floare la ureche nu e, dar, don’t worry, se poate face fără probleme! Între-timp ne-a prins ceață fix când am ieșit în creastă, după cum puteți vedea în imaginea de mai jos. De la acest panou informativ despre Parcul Național Cozia mai aveți max. 10 minute până la Cabana Cozia.
Câteva cuvinte și despre Cabana Cozia. În primul rând pozele de mai sus sunt făcute în dimineața zilei următoare când vremea a fost perfectă. Noi când am ajuns era ceață densă și ploua mărunt așa că numa’ de poze nu ne-a ars :))
 
În altă ordine de idei vă spun așa: e o cabană, sunt condiții rudimentare. În clădirea mai înaltă, pe care o vedeți în prim plan în imaginea de mai sus (cea cu acoperiș mai negricios), este sala de mese și WC-ul. Aici nu știu dacă sunt camere unde te poți caza, cred că stau proprietarii acolo. În orice caz noi am fost cazați în clădirea care se vede în fundal, cea cu vișiniu, mai mică și cu acoperișul mai maroniu.
 
Sunt multe camere în acea clădire și încălzirea lor se face la teracotă cu lemne. Vă zic din start că ne-am enervat când am ajuns că nici măcar nu au putut să facă focul deși am confirmat și în ziua cu pricina că venim, deci era ceva sigur. Era foarte frig. În cameră mi se părea mai frig ca afară. În fine. După ce am reușit să îi găsim pe administratori și să primim lemne, am constatat că am primit lemne ude, deci verificați ce lemne primiți!!! Am stat ca proștii vreo oră și evident că nu ardeau până ne-am prins și am mers să luăm unele uscate. Nu ne-am gândit că ne dau lemne ude deși lemnăria e acoperită și închisă. Se intră cu cheie!
 
Niște prieteni cu care am fost au stat într-o cameră pe colț și geamul din cameră era așa de prost încât se auzea șuieratul vântului și cu greu au reușit să pună cumva mai multe pături să nu intre frigul și vântul. Apoi la sala de mese a fost foarte greu să aducă niște ceaiuri banale. Era multă lume, e adevărat, dar nici să stai juma’ de oră după un ceai! Sunt chestii elementare care, chiar și la cabană (unde este acces auto , apropo, deci transportul materialelor și alimentelor nu e așa o problemă), mi se pare normal să fie puse la punct! Apropo, noapte dacă aveai nevoie la WC trebuia să mergi până la sala de mese pe un vânt cum n-am mai văzut… În clădirea unde ești cazat nu există WC!

Ziua 2 (aia cu marea de nori): Cabana Cozia (1570 m) – Vf. Cozia (1668 m) – Cabana Cozia – Mănăstirea Turnu (340m, marcaj++)
Să vă dezvăluim un mic secret: pe lângă culorile toamnei printr-o pădure foarte frumoasă ne-am mai dorit ceva – un plafon de nori peste Valea Oltului! Dacă de culorile toamnei eram siguri fiindcă am ales bine perioada, apariția plafonului de nori sub noi ținea de noroc 🙂 Ei bine, am avut noroc după cum puteți vede în imaginile de sus și jos! 😀
 
Când ne-am trezit dimineața, a doua zi, eram foarte entuziasmați: oare vom avea sau nu plafon de nori sub noi??? Am ieșit afară și din prima am văzut imensitatea albă care acoperea complet valea! Nu mi-a venit să cred că am prins acest fenomen mai ales după noaptea cu multă, multă ceață și un vânt incredibil de puternic! Este al doilea loc special despre care vă vorbeam mai sus și a fost scopul principal al acestei excursii extrem de reușite.
 
Vă las să admirați priveliștea și apoi ajungem pe Vârful Cozia după care urmează traseul de întoarcere care include și un pic de aventură și emoții! :))
Deși în această zi trebuia să ne și întoarcem acasă la Arad/Timișoara și programul era un pic mai strâns am decis să nu plecăm fără să urcăm și pe Vârful Cozia (1668 m) din imediata apropiere a cabanei. Am urcat preț de 10 – 15 minute. Foarte, foarte puțin și vă recomand să mergeți fiindcă și de aici aveți peisaje foarte frumoase! Câteva dintre ele în imaginile de mai jos:
După ce ne facem și nouă și peisajului din spatele nostru o grămadă de poze și mai admirăm priveliștea de neuitat în care elementul central e plafonul de nori coborâm pe același traseu până la cabană după care facem dreapta pe marcaj. În prima parte a potecii mergem pe curbă de nivel de unde putem admira în continuare în stânga noastră plafonul de nori. Iarăși ne oprim să facem o grămadă de poze. Nu ne putem sătura! :))
Apoi poteca cotește spre stânga pe un picior al muntelui care se poate distinge foarte clar în imaginea de mai sus. Din nou ne afundăm în pădure, ieșind din golul alpin. E fain să vezi cum se schimbă și etajele de vegetație pe măsură ce cobori: de la brazi și molizi la fagi. Peste tot sunt numai frunze, multe dintre ele probabile victime a vântului năprasnic de peste noapte! Ajungem la niște copaci cu o scoarță de un gri deschis și, fiind un pic învăluiți în nori pe măsură ce coboram, sentimentul per total era destul de spooky!
 
Cred că această variantă de coborâre nu e foarte circulată. Noi cel puțin n-am văzut niciun drumeț pe aici din câte îmi amintesc. E clar că ruta principală e cea pe care am urcat. Noi totuși încercăm să diversificăm și nu prea vrem să coborâm tot pe unde am urcat dacă avem alternativă cu traseu marcat și preferabil track GPS.
Pe măsură ce cobori pe acel picior și intri în pădure punctele de belvedere se termină. Deci din acest punct de vedere, al punctelor de belvedere, această variantă nu e așa de spectaculoasă ca și cea pe care am urcat, dar totuși eu zic că merită să coborâți pe aici fiindcă la un moment dat veți da de niște albii secate temporar printre niște stânci gigantice. Pe acolo vă și duce traseul și e spectaculos zic eu.
 
După ce se coboară mult timp pe marcajtraseul se reunește cu cel de urcare din ziua anterioară și continuă pe marcaj+până la Mănăstirea Turnu.
 
Traseul pe hartă:

Lasă un răspuns