Cetatea Șoimoș – fereastră spre valea Mureșului

Aflată în orașul Lipova, județul Arad, Cetatea Șoimoș străjuiește valea Mureșului aflându-se într-o poziție strategică excelentă: la contactul Mureșului cu Munții Zărandului și Dealurile Lipovei.

Accesul spre cetate se face de pe drumul DN 7/ E 68 (AradDeva) chiar la intrare în Lipova cum vii dinspre Deva. Există și o mică parcare după ce treceți peste un pod pe drumul principal unde puteți lăsa mașina.
 
Informații utile pe scurt:
 
Distanță: 700m
Durată: 15 min (dus)
Dificultate: ușor
Marcaj: nu există, poteca este evidentă
Bilet: nu se plătește intrare
 
cărare spre cetate
cărare spre cetate

Se urcă pe o potecă evidentă preț de 15 minute. O urcare lejeră. Există mai multe variante de a urca, dar cea pe care vi-o propunem este cea mai ușoară. Ca de obicei găsiți track-ul înregistrat și pus pe hartă la sfârșitul articolului. După un sfert de oră ajungeți în cetate, deasupra Văii Mureșului având o panoramă superbă spre vale, spre Lipova, spre Munții Zărandului.
 
cărare spre cetate
Valea Mureșului – panoramă din curtea exterioară

Construită la sfârșitul secolului al XIII – lea de către o familie nobiliară, cetatea a trecut prin mâinile mai multor proprietari de-a lungul anilor. În zilelele noastre a ajuns a nimănui din păcate. Au mai rămas doar unele structuri în picioare. Nu sunt doar ruine, dar nici departe nu e până se va ajunge în acel punct.
 
Cetate dispunea la un moment dat și de o punte suspendată sprijinită pe niște piloni uriași. Puntea nu mai există, însă pilonii de susținere au rămas. De altfel scheletul principal al cetății a rămas în mare parte în picioare și după aproape 800 de ani. E remarcabil mai ales pentru că în istoria ei recentă a fost lăsată de izbeliște, singura investiție fiind întărirea unui perete din curtea cetății cu o structură din beton complet inestetică.
 
curtea interioară
geam spre cer
geam spre cer

Curtea interioară este de dimensiuni generoase: 35 m x 22 m. De altfel aici poți vedea cele mai multe strucuri care sunt încă în picioare. Sunt semne ale existenței unui etaj sau a balcoanelor cetății, fiind vizibile câteva grinzi de susținere.
 
Multe grupuri vin și dorm în curtea de interioară a cetății cu cortul. Se mai fac și grătare și se mai lasă și gunoaie. Totuși nu e așa de rău pe cât ar putea să fie având vedere că accesul este liber și nu există niciun administrator.
 
arcada porții principale și pilonii de susținere ai podului suspendat
panoramă spre Lipova prin gaura din zidul cetății

Cel mai frumos lucru din Cetatea Șoimoș este peisajul. Ai o panoramă foarte faină spre valea Mureșului. În curtea exterioară există și o breșă în zidul gros de piatră prin care poți vedea spre Lipova (imaginea de mai sus). Cel mai frumos e să vii aici la apus. E un loc perfect de făcut poze, ba chiar e locul unde am făcut pozele cu tricourile noastre, Amazing Romania 🙂 
 
lumina inundă curtea exterioară prin gaura din zidul cetății
tricourile noastre la Șoimoș 🙂

Noi sperăm ca foarte curând această cetate superbă să își recâștige mândria și frumusețea arhitecturală și să intre într-un program de reabilitare. Dacă ar fi adusă în starea ei originală ar fi în top 5 cele mai frumoase cetăți din România. Cetatea e frumoasă, peisajul e magnific, urcarea e scurtă și ușoară așa că n-aveți niciun motiv să nu veniți până aici data viitoare când sunteți prin zona Lipovei 🙂
 
Mai jos găsiți mai multe imagini și la sfârșit de tot harta cu traseul spre cetate 🙂
 
 
 
 
 
 
Harta:

Lasă un răspuns