La Cetatea Șiriei pe biciclete

Dacă ești din Arad și nu ai fost măcar o dată cu bicicleta sau pe jos la Cetatea Șiriei nu exiști. Ei, noi am facut-o de foarte multe ori, nici nu mai țin minte de câte, dar nu fără scop. Aici sus ai o panoramă foarte faină asupra Câmpiei de Vest și a laturii sudice a Munților Zărandului.

Practic în acești munți nu foarte înalți, (noi din Arad le spunem dealuri, dar geografic vorbind sunt Munții Zărandului) am învățat noi să ne dăm în offroad cu bicicletele. Adevărul e că nici nu duci lipsă de trasee aici. De la trasee de începători până la trasee destul de tehnice. De la urcări chinuitoare la coborâri în mare viteză. E și frumos, e și aproape, ai și de unde alege așa că nu ai de ce să nu vii aici dacă ești din zonă.
 
Noi încercăm să promovăm turismul de aventură aici pentru că ai unde să îl practici! De la Șiria și până spre județul Hunedoara acești munți pitici (cel mai înalt vârf, Highiș, 799 m) pot fi parcurși cu bicicleta sau pe jos. Sunt sute de kilometri de trasee însumate.
 
Panoramă spre latura sudică a Munților Zărandului. Se vede drumul pe care am urcat.

Informații utile pe scurt:
 
Traseu: Șiria – Cetatea Șiriei – Vârful Curcubăta (~ 499 m) – Vârf Necunoscut (~ 497 m) – Galșa
Data: Mai 2014
Distanta: 15 km
Durata: 2.5 – 3 ore (cu tot cu pauze)
Diferențe de nivel: +315 m/-324 m
Dificultate: medie
Marcaj: nu există
Surse de apă: nu există pe traseu, doar la Șiria și Galșa de la magazin
 
Curbă ac de păr. Cetatea în fundal.

Am pornit din Șiria de pe str. Locotenent Ciurdariu (găsiți track-ul turei înregistrat de noi la sfârșitul articolului, as usual) în sus la deal spre cetate. Prima parte, foarte scurtă, de urcare domoală printre case pe care, încet – încet, le lași în urmă. Panta devine tot mai abruptă și drumul mai accidentat și în unele zone nu prea poți merge pe bicicletă. Oricum pentru această primă parte trebuie să fii puțin în formă ca să nu ajungi să faci push – bike până la cetate. 
 
Era luna mai, dar era o căldură de n-are rost. Combinată și cu efortul urcării poate fi epuizant. Am avut noroc cu niște români iubitori ai ierbii verzi care au urcat cu mașina (nu știu cum…) până la un punct de belvedere ca să mănânce un mic și să bea o bere. Noroc cu ei pentru că ne-am adăpostit (noi și câinii) la umbra mașinii lor fiindcă aici nu e vegetație suficient de înaltă și de stufoasă ca să țină umbră 🙁 Martoră, imaginea de mai jos.
 
La umbra mașinii. Noi și câinii.
Panoramă spre Șiria de pe drumul de urcare.

După ce am tras de noi vreo oră în sus la deal ajungem în sfârșit la cetate. Știam că merită să ajungem fiindcă vom vedea una din cele mai frumoase panorame pe care le poți vedea în județul Arad: în fața ochilor tăi se deschide imensa Câmpie de Vest și Munții Zărandului, care de aici nu par chiar așa pitici precum spun cifrele 🙂
 
Din cetatea în sine au mai rămas doar ruinele. Aparent nimeni nu s-a gândit la un moment dat în istorie să o conserve sau poate a fost distrusă cu totul cândva. Nu știu multe despre istoria ei însă ce am putut afla e că dateaza din secolul al XIII – lea fiind construită, în mod evident, ca punct strategic, de observare a întregii regiuni. Amplasamentul este perfect pentru a vedea tot ce se întâmplă spre nord, vest și sud.
 
Șiria, văzută din cetate
Curtea cetății, sau ce a mai rămas din ea

Apoi pornim cu gândul să ajungem pe un vârf pe care l-am văzut eu într-o filmare și mi se părea că se vede foarte fain de acolo. Am o hartă cu Munții Zărandului (primită de la cineva, că nu cred că se găsește de cumpărat…e secretă zona…) și am presupus eu că vârful pe care l-am văzut în filmare este Vârful Curcubăta. Neavând track GPS pentru a-l folosi la navigare am ajuns destul de greu pe vârf, dar am ajuns. Sus pe vârf însă nu semăna deloc cu ce văzusem în filmare. Ce văzusem eu era foarte stâncos, înconjurat de vegetație și bolovani destul de mari. Aici fix pe dos. Vârful era golaș, iarbă nici urmă de bolovani, stânci…doar un semn geodezic aici. Dezamăgire totală. Țineam foarte mult să ajung pe vârful pe care l-am văzut pe filmare.
 
Vf. Curcubăta (499 m)
Vf. Curcubăta (499 m), vedere spre est
Vf. Curcubăta (499 m), vedere spre sud

Am zis că asta e, avem ghinion și o să mă mai uit altădată să văd mai bine eventuale puncte de reper care să ne îndrume spre vârf. Așa că am pornit spre Galșa prin pădure, drum destul de lat, plat, ușoară coborâre. Surpriza a fost că nu mult după ce am plecat de la vârful “fake” (unde totuși a fost frumos, soare, belvedere, toate cele, vedeți în pozele de mai sus) am dat de o zonă mai stâncoasă. În partea noastră stângă apăreau din ce în ce mai mulți bolovani și începeam să recunosc “peisajul”. Era fix cel de pe filmare care ducea către vârful pe care îmi doream să mă cocoț. Ne-am dat jos de pe biciclete și am urcat vreo 5 – 10 minute.

Am dat de o adunătură de bolovani mari pe care ne-am urcat, and guess what, am ajuns pe vârf. Nu știu cum se numește, sau dacă are vreun nume. Pe hartă nu apare. Însă să stai cocoțat pe stâncile alea, înconjurat de pădure deasă și tu să fii un pic deasupra ei, încât să vezi creasta și întinderea Munților Zărandului, a fost un sentiment foarte fain. Mă bucur că am avut instinct bun și am recunoscut zona. La sfârșitul articolului vedeți exact track-ul GPS înregistrat de noi.
 
Vf. necunoscut (~ 497 m), vedere spre sud
Vf. necunoscut (~ 497 m)
Vf. necunoscut (~ 497 m), vedere spre sud – est

Complet satisfăcuți ne întoarcem la biciclete pe care le-am lăsat mai jos pe drumul forestier și continuăm coborârea spre Galșa. După ce ieșim din pădure coborârea se accentuează până ajungem repede pe un platou, loc bun de pauză pentru ce urmează și loc bun de poze din acest punct de belvedere.
 
Platou înainte de coborârea spre Galșa. Cetatea Șiriei în fundal.
Pe platou înainte de coborârea spre Galșa
I love my brain. Always wear a helmet when mountain biking!

Spuneam că e loc bun de pauză pentru ce urmează. Urmează o mega coborâre. Una dintre cele mai rapide, tehnice și entuziasmante coborâri offroad pe care le-am făcut. Nu e foarte lungă, aproape 3 km, dar diferența de nivel (în minus) e de 300 de metri. Eu am prins aici 37 km/h, ceea ce pe offroad nu e tocmai puțin. E și destul de tehnică, existând șanțuri, unele pline cu nisip, pe care trebuie să știi cum să le abordezi. La un moment dat, drumul spre Galșa se transformă în mai multe drumuri care se tot despart și se întâlnesc.

E foarte fain că îți poți crea traseul cum vrei, trebuie să anticipezi, să te uiți să vezi ce te așteaptă și toate astea la peste 30 km/h  în offroad. Pentru iubitorii unor astfel de coborâri este raiul. Totuși, această coborâre nu e într-atât de tehnică încât să nu poată fi parcursă în siguranță chiar și de un începător cu o viteză redusă, cu frâna mereu activă 🙂
 
De aici numai coborâre până la Galșa.
Harta (Șiria – Cetatea Șiria):


Harta (Cetatea Șiria – Vârful Curcubăta – Vârful necunoscut – Galșa):


Prezentare video Cetatea Șiria:


Cetatea Siriei – Siria, jud.Arad from Ghid Video Turistic on Vimeo.

0 Replies to “La Cetatea Șiriei pe biciclete”

  1. Super locul acesta. Si mie imi place sa merg cu bicicleta. Dar din pacate nu am cu cine.

Lasă un răspuns