Bike Tours – Cheile Sohodolului și Mănăstirea Tismana

În mini-vacanța de 1 Iunie 2015 am plănuit un traseu foarte fain și lung cu bicicletele în zona cuprinsă între Retezatul Mic și Piatra Cloșani. Am avut 3 zile la dispoziție să străbatem peste 200 de km pe munte. În acest articol începem cu prima zi din aventura noastră.

 Informații utile pe scurt:
Data: 30 Mai 2015
Traseu: Complex Turistic Cheile Buții – Câmpu lui Neag – Baraj Valea de Pești – Cheile Sohodolului – Arcani – Tismana – Mănăstirea Tismana – Baia de Aramă – Brebina (Pensiunea Izvorul Rece)
Distanța: 89 km
Durata: 9 ore
Diferență de nivel: +300 m/ – 900 m
 
Vineri, 29 Iunie 2015, seara, destul de târziu ajungem la Complexul Turistic Cheile Buții unde am mai stat cazați și cu altă ocazie. E un loc foarte frumos aici, cu mâncare bună, cu condiții de cazare foarte bune. Recomandăm!
 
Următoarea zi, sâmbătă, ne trezim dis-de-dimineață…vorba vine. Mă rog, cât de cât dimineață, ne punem să ne aranjăm echipamentul, bagajele pe biciclete, toate cele necesare. Pe la 10 cred că reușim să pornim. Ziua asta era cea mai lungă din cele 3 planificate, având de parcurs aproape 90 km din care cel puțin 40 km în zonă montană.
 
Urcăm destul de lin pe lângă lacul de acumulare de la barajul Valea de Pești pe drum forestier. De altfel tot traseul din zona de munte este pe drum forestier, nu pe poteci. Imediat ce trecem de coada lacului de acumulare începe urcușul mai abrupt. Atenție să nu mergeți pe drumul greșit! Chiar înainte să înceapă urcușul greu există o bifurcație destul de puțin vizibilă. De altfel noi am ratat-o și am mers la dreapta, de fapt în față pe drumul care părea mai circulat. Drumul de urmat este 90 de grade la stânga și nu este așa de circulat. Ca punct de reper, este o casă de lemn derăpănată și se află înainte unui podeț de beton. Deci atenție la această bifurcație!
 
După ce ați făcut stânga la bifurcație începe o porțiune de push-bike. E o diferență de nivel de aproape + 300 m în 2.5 km. Se merge încet, dar sigur și se ajunge într-o șa în pădure urmată de o coborâre destul de abruptă de aproximativ 10 km cu diferență de nivel de 500 m din care vreo 3 km e mai tehnică. După această coborâre ajungeți la o bifurcație unde trebuie să țineți stânga. Tot aici vă întâlniți și cu râul Sohodol care va rămâne pentru o bună bucată de vreme pe partea dreaptă, drumul forestier urmând cursul acestuia. Dacă nu v-ați pierdut până aici atunci sunteți în siguranță fiindcă de acum încolo trebuie să urmați cursul Sohodolului 🙂
De precizat că porțiunea de coborâre prin pădure e plină de mici fire de apă care intersectează drumul, cel puțin așa a fost la noi, și sunt porțiuni de noroi destul de multe, dar prin care se poate trece. Prin unele mai în viteză prin altele mai cu atenție, dar e doable 🙂 Vedeți și bicicleta mea cum arată în imaginea de mai sus :)))
 
La 40 km de la punctul de pornire ajungem în Cheile Sohodolului. Despre aceste chei am aflat destul de recent, deși am văzut că sunt foarte cunoscute mai ales de cei din sud. Imaginile cu aceste chei m-au cucerit, trebuie să mărturisesc, și pot spune că au fost punctul central al micului nostru tur ciclistic 🙂
La intrarea în chei te întâmpină pereți înalți de stâncă, colțuroși, ascuțiți și agresivi. Drumul este în continuare de pământ însă este mult mai circulat. Zona asta e de coborâre ușoară și ne-a prins numai bine după push-bike-ul de la început, după noroiul și coborârea tehnică. E genul de drum unde te plimbi așa cu vreme și te mai oprești din loc în loc să faci o poză sau să stai cu gura căscată la imensitatea de pereți ce te înconjoară 🙂
 
La scurt timp după ce intrăm în chei ne așteaptă un panou de informare (pe care îl puteți vedea în imaginile de mai jos), iar de aici începe asfaltul. De acum încolo suntem tratați regește și avem parte numai de asfalt până la cazarea de lângă Baia de Aramă 😀
 
Suntem totalmente copleșiți de aceste chei. Pe măsură ce te adâncești în ele pereții sunt mai înalți. E ca într-un labirint de piatră aici. Nu mi-am imaginat că aceste chei sunt așa de mari și spectaculoase, dar sunt, credeți-ne! 🙂
 
Ajunși la un pod peste Sohodol am ochit niște băncuțe cu masă chiar pe marginea apei și am stabilit că e rost de o pauză prelungită pentru refacere fizică, pentru spălat de noroi și pentru mâncat. Cred că ne-am oprit la odihnă în cel mai fain loc din aceste chei, chiar pe marginea apei, lângă un perete înalt de vreo 30-40 de metri și în fața unei grote formate de Sohodol cu un aspect tare interesant. Sunt două găuri despărțite de o fâșie de stâncă și ai impresia că formează un chip uman. Imagini grăitoare mai jos 🙂
După o pauză destul de lungă, care cred că a durat ceva mai mult de o oră, am pornit din nou prin chei în direcția Arcani aflat pe DN 67D. În continuare însă am mers încet și la fiecare metru rămâneam muți de uimire. Atât de frumos și spectaculos e aici. Așadar, dacă vă aflați în apropiere de Târgu Jiu să știți că există acest loc la doar 20 de km distanță și le puteți vizita și cu mașina dacă sunteți mai comozi 🙂
 
Ma jos am pus mai multe fotografii din chei, sper că nu prea multe, dar mi-era greu să aleg că toate surprind frumusețea locului 🙂
Drumul spre Baia de Aramă, DN 67 D, nu e prea interesant după cum poate vă puteți da seama, așa că n-avem nimic de raportat în afară de faptul că în toate satele erau cam mulți clienți la birturi. Specificul zonei, ce să zic.
 
Am ajuns în localitatea Tismana și când planificasem traseul am zis că mersul până la Mănăstirea Tismana e o posibilitate, dar nu o certitudine. Distanța de la drumul principal e de 7 km, deci 14 km dus-întors și am convenit să decidem la fața locului dacă mai avem timp sau nu. Totuși am venit destul de bine, cu destul de puține pauze și am considerat că nu e așa mult să vizităm și mănăstirea despre care auzisem că e foarte frumoasă.
 
Să nu uit! Înainte de a merge la mănăstire am trecut de ea ca să ajungem la un restaurant aflat la câteva sute de metri distanță. Muream de foame și chiar ne doream ceva mâncare caldă. Locul arăta binișor, dar servirea și mâncarea au fost complet sub așteptări. S-a servit aiurea. S-a dus desertul înainte de felul principal și lucruri din astea, plus că 80% din mâncare din meniu nu o aveau.
 
Revenind la Mănăstirea Tismana pot spune că nu am regretat că am parcurs în plus 14 km. Este într-adevăr o mică bucățică de paradis aici. Totul e restaurat și întreținut impecabil. Eu nu am văzut loc mai curat și mai bine îngrijit ca acesta și făcut cu atât de mult bun gust. Noi nu suntem deloc religioși și vizităm aceste mănăstiri pentru a admira arhitectura, tradițiile și liniștea din aceste locuri.
 
Curtea este plină de flori și unde nu sunt flori este gazon întreținut ca la carte. În spatele bisericii am descoperit cu surprindere o colecție impresionantă de cactuși după cum puteți vedea în imaginile de mai jos. Sunt câteva zeci, de la cei mai mici la cei mai mari. Absolut minunat.
 
Această mănăstire aflată la baza muntelui în buza unei stânci mari care se înalță peste chilii este un loc unde chiar poți simți liniștea și pacea. Este un loc atât de calm încât e imposibil să nu ți-l însușești și tu când te afli aici. Chiar dacă Moldova este regina mănăstirilor din România, aici la Tismana, m-am simțit cel mai bine, cel mai liniștit și vă invit și pe voi să o vizitați. Merită cu adevărat!
După ce am plecat de la Mănăstirea Tismana ne-am întors la DN 67D și am luat-o spre Baia de Aramă. De fapt am trecut puțin de Baia de Aramă până în localitatea Brebina la Pensiunea Izvorul Rece unde am avut rezervare. E destul de ok pensiunea, cu camere imense. De fapt cam totul e imens aici și ușor comunist, dar noi am fost bucuroși că aveau bere Hațegana la sticla cu 3 lei. Best ever! 🙂

Stay tuned, urmează încă două articole cu următoarele două zile din circuitul nostru prin această zonă extrem de frumoasă și spectaculoasă! 🙂

Lasă un răspuns