Podul lui Dumnezeu, Câmpul cu Lapiezuri și drumul pitoresc spre Cerna Sat pe biciclete

A doua zi a turul nostru ciclistic ar fi trebuit să fie cea mai lejeră, pe un drum foarte pitoresc pe care l-am ochit de mult, dar nu a fost chiar așa :)) Drumul a fost foarte pitoresc, dar noi n-am prea fost în formă 😀 Prima zi, despre care v-am povestit în articolul anterior, ne-a dus lângă Baia de Aramă, la Brebina. Singurul lucru fain de la cazarea pe care am avut-o aici a fost că am găsit bere Hațegana. Nici chiar așa. Putem spune că a fost decent totul, să nu fim răutăcioși :))

Informații utile pe scurt:

Data: 31 Iunie 2015
Traseu: Brebina (Pens. Izv. Muntelui) – Baia de Aramă – satul Ponoarele – Podul lui Dumnezeu și Câmpul cu Lapiezuri – retur pe același traseu la Brebina – Obârșia Cloșani (DN 67D) – Godeanu – Cerna Sat (DN 66A)
Distanța: 59 km
Durata: 7.5 ore (cu tot cu pauze și vizitat Podul lui Dumnezeu și Câmpul cu Lapiezuri)
Diferența de nivel: +633 m/-530 m
Cazare: Pensiunea Lucia din Cerna Sat (tel: 0767 373 929)
 
Podul lui Dumnezeu din Ponoarele

În dimineața zilei de Duminică, 31 Iunie 2015, ne-am gândit noi așa că parcă 45 de km rezervați acelei zile sunt insuficienți și că ar fi bine să mai adăugăm 14 km la ceilalți :)) Glumim, n-a fost chiar așa, dar situația s-a asemănat cu cea a zilei anterioare când aveam ca rezervă Mănăstirea Tismana. În această zi am avut rezervă un fenomen natural unic în România: Podul lui Dumnezeu de la Ponoarele (Podul Natural de la Ponoarele).
 
Când spuneam dimineață glumeam și atunci, de fapt era ora 11 și ceva uitându-mă acuma peste track-ul GPS înregistrat :)) (pe care, apropo, îl găsiți ca de obicei la sfârșitul articolului).  Patru omuleți, din cei cinci câți am fost în total, ne-am simțit cutezători să mai facem 14 km în plus. Vă raportez că și eu m-am dus, însă n-a început prea bine. Mai exact, imediat după ce am trecut de Baia de Aramă și am trecut prin pădure a început o urcare de care fix n-aveam chef să vă zic sincer :))
 
Podul lui Dumnezeu din Ponoarele
Podul lui Dumnezeu din Ponoarele

Ei bine, n-a durat tare mult urcarea (v-am zis că noi nu suntem prieteni cu urcările, sau cățărările cum li se zice în termeni ciclistici :D). Norocul nostru. S-a cam terminat imediat ce am intrat în Ponoarele, după care un pic plat și apoi coborâââre, ieeei! 😀 O nu, stai, nu-i bine. Fiindcă tot pe aici ne întoarcem la Brebina să continuăm mai departe. Înseamnă că această coborâre binevenită se va transforma în urcare nenorocită la întoarcere :((( Eu cel puțin mă gândeam la asta constant :))
 
În fine, trecând peste gândurile mele negre, să vorbim și despre ceva cu adevărat important și anume un monument al naturii unic în țară: Podul lui Dumnezeu. În primul rând să vă spun că este un arc din piatră, vestigiu al Peșterii Podului, care are forma de astăzi din cauza surpării tavanului peșterii. Este cel mai mare pod natural din România și al doilea din Europa: 30 m lungime, 13 m lățime, 22 m înălțime și 9 m grosime. Vorbim despre pod natural fiindcă pe aici chiar trece o șosea pe care se circulă, DJ 670. Imagini cu această structură impresionantă de piatră puteți vedea în imaginile de mai sus 🙂
 
Câmpul cu Lapiezuri din Ponoarele
Câmpul cu Lapiezuri din Ponoarele

Puțin mai sus de Podul lui Dumnezeu, la 5 minute de urcat pe un deal, găsim un alt loc interesant: Câmpul cu Lapiezuri (imaginile de mai sus). În termeni non-tehnici este o poiană plină cu stânci aplatizate și cu șanțuri ciudate prin ele. E chiar interesant să găsești într-o poiană înierbată niște stânci așa, în mijloc. Ca nuca-n perete. În cazul ăsta ca stânca-n poiană 😀
 
În termeni tehnici: “lapiezurile sunt microforme sculpturale ale reliefului carstic rezultate în principal prin acțiunea de dizolvare a apei, formate pe suprafețe slab înclinate. Ele sunt reprezentate printr-un sistem de șanțuri înguste, separate prin creste” (sursa citat: wikipedia.org)
 
curbe ac de păr de pe drumul Baia de Aramă – Băile Herculane (DN 67D)

Ei bine, după ce am admirat și ne-am minunat la ciudățeniile de la Ponoarele ne-am întors spre cazarea noastră din Brebina, în ideea că vom continua pe DN 67D care duce la Băile Herculane. Pe câte gânduri negre am avut că la întoarcere vom trage la urcare pe atât de repede s-au spulberat fiindcă a fost foarte lejer. Ba chiar la coborârea în pădurea de dinainte de Baia de Aramă am atins și viteza record a acestui tur: 62.6 km/h înregistrată cu ceasul nostru Suunto cu GPS 😀
 
După ce am ajuns la cazare și ne-am cules bagajele am luat-o frumos pe DN 67D. Un drum care știam că e foarte pitoresc și n-am fost deloc dezamăgiți. Drumul leagă Baia de Aramă de Băile Herculane și noi aveam să străbatem cea mai spectaculoasă porțiune a lui care trece prin partea Nord-Estică a Munților Mehedinți, pe la baza celui mai înalt vârf din acești munți: Vârful lui Stan (1446 m).
 
Baia de Aramă – Băile Herculane (DN 67D)
Baia de Aramă – Băile Herculane (DN 67D)
Baia de Aramă – Băile Herculane (DN 67D): te mai și oprești să vezi un peisaj

Drumul trece inițial prin mai multe sate: Titerlești, Bratilovu, Mărășești, Stănești și Obârșia Cloșani. Ei bine, din Obârșia Cloșani începe urcarea pe serpentine. “Câștigăm” peste 400 de metri în altitudine în 8 km. Drumul este asfaltat impecabil și e extrem de fain de condus. Plin de serpentine, dar nu foarte periculoase, și peisaje frumoase.
 
Noi nu eram în cea mai bună formă așa că majoritatea părților de urcare mai abruptă le-am parcurs pe lângă bicicletă. Era și destul de cald, o năbușală din aia pe care fix nu-ți mai venea să pedalezi la deal cu vreo 15 kg de bagaj în spatele bicicletei 🙂 Până la urmă ajungem în satul Godeanu. Aici peisajele sunt foarte spectaculoase: văi, fânațe, oameni cosind. Foarte pitoresc și foarte generos peisajul. De aici am realimentat și ne-am ridicat moralul știind că nu mai e mult de urcat și ajungem în punctul maxim al urcării la un izvor. Într-un final ajungem și la izvor unde facem o pauză mai lungă și îi așteptăm pe restul coechipierilor. La 300 m de izvor începe coborârea pe care am așteptat-o atât de mult până la intersecția spre Cerna Sat.
 
Baia de Aramă – Băile Herculane (DN 67D): Vârful lui Stan în fundal
Baia de Aramă – Băile Herculane (DN 67D)
Baia de Aramă – Băile Herculane (DN 67D)

Vaaai, și ce coborâre faină!!! Pe un asfalt impecabil, cu peisaje de îți venea să te oprești din zece în zece metri. Coborârea e pe o distanță de 10.5 km și diferența de nivel e de -520 m. De vis, ce să zic. Chiar dacă iubim coborârile pe această am urât-o într-un fel. De ce? Păi că era atât de frumos în jur încât chiar nu m-am putut abține și am oprit de vreo 3 – 4 ori, astfel stricând un pic din adrenalina pe care numai o coborâre în viteză ți-o poate da 🙂
 
Măcar am ce să vă arăt de aici. Vedeți în imaginile de mai sus, iar în cele două imagini de mai jos vedeți Vârful lui Stan pe sub care trece drumul. E cu adevărat spectaculos totul aici. Îmi aduc aminte că am exclamat de multe ori pe drum și mi s-au cam încins frânele când mă opream din viteza dată de coborâre să fac câteva poze 🙂 Pe porțiunea asta am atins “doar” 57 km/h, conform datelor înregistrate de ceasul nostru cu GPS SUUNTO.
 
Baia de Aramă – Băile Herculane (DN 67D): Vârful lui Stan în fundal
Baia de Aramă – Băile Herculane (DN 67D): Vârful lui Stan în fundal

Dacă n-a fost de ajuns această porțiune spectaculoasă a coborârii noastre spre Cerna, ne-a așteptat alta și mai spectaculoasă: intrarea pe Valea Cernei. Drumul se află la câțiva zeci de metri înălțime față de Cerna care se află undeva jos, în prăpastie, mărginită de niște pereți de stâncă așa de agresivi și verticali cum rar ne-a fost dat să vedem. Am rămas cu gura căscată pur și simplu. Atât de frumos, atât de impunător! 🙂
 
Imaginile cu greu pot surprinde dimensiunea acestei porțiuni a drumului, dar credeți-ne că te ia cu amețeli când privești în jos spre Cerna. Imagini cât de cât grăitoare, mai jos 🙂
 
Valea Cernei sub noi
Valea Cernei sub noi

Plini de adrenalină de la senzaționala coborâre, plini de fericire și bucurie de la peisajele pe care le-am văzut, ajungem la punctul de intersecție spre Cerna Sat. Se fac 180 de grade la dreapta pe drumul cică național DN 66A. De fapt e un drum de pământ care, din ambiția unui celebru ministru al transporturilor și ulterior președinte al României, a devenit drum național, dar nu a fost niciodată asfaltat :)))
 
De la această intersecție mai avem 12,5 km până la Cerna Sat pe drum de pământ, dar care este foarte decent pentru biciclete. E cam spooky pe aici fiindcă nu mai treci prin alte localități, dar e și funny fiindcă pe acestă bucată de drum de 12 km treci prin nu mai puțin de 3 județe: Caraș – Severin, Mehedinți și Gorj :))) Mi se pare genial!
 
Pensiunea Lucia, Cerna Sat
Pensiunea Lucia, Cerna Sat

Am ajuns într-un final la Cerna Sat și aici aveam cazare la singurul loc unde se poate să ai cazare :))) La Pensiunea Lucia. Noi așa am găsit-o pe internet, dar nu există vreun banner sau ceva care să semnaleze numele. Sunt de fapt niște căsuțe de câte două persoane în jurul unui lac cu nuferi. Locul este oarecum în paragină, dar cel puțin în căsuțele în care am stat noi era curat și renovat.
 
Penibil a fost că nu am găsit pe internet un nr. de telefon pentru a face rezervare și l-am obținut fiindcă am avut o idee ciudată despre cum să îl obțin. Am văzut că Cerna Sat aparține administrativ de comuna Padeș din jud. Gorj. Așa că am sunat la primăria acestei comune și am întrebat dacă nu știu cumva nrul. de telefon și surpriză, îl știau și așa l-am obținut. Vi l-am scris sus, la începutul articolului,  la capitolul Informații utile pe scurt.
 
luni dimineața, pregătiri pentru ultima zi de traseu

Să nu mai spun că nu ne aștepta nimeni, deși am indicat ora aproximativă când ajungem și am și respectat-o. Semnal la telefon nu aveam. Ne-au spus niște turiști, care erau deja acolo și de la care băunau manelele din ușile largi deschise ale mașinii lor, unde o putem găsi pe doamna care se ocupă și după ce am mers aiurea fără să găsesc și m-a alergat o haită de câini foarte agresivă, într-un final am găsit-o pe doamnă. 
 
Culmea nesimțirii ei e că locul unde stătea ea era la vreo 10-15 min de mers pe jos de căsuțe și noi veneam după un drum lung pe biciclete și eram foarte obosiți și când s-a urcat în mașina soțului ei să meargă înspre căsuțe să ne deschidă nici nu s-a oferit să mă ducă și pe mine și m-au lăsat ca fraierul să mă întorc pe jos. Nesimțire curată! Din păcate e singurul loc unde poți să stai în acest sat uitat de lume 🙁
 
Urmează al 3 -lea și ultimul articol despre ultima, cea mai grea, dar și cea mai spectaculoasă zi din turul nostru ciclistic. Stay tuned! 🙂
 
Harta:

Lasă un răspuns