Ceahlău – vârful Toaca, flori de colț și ursuleți

Demult ne doream să ajungem în Ceahlău. Am auzit multe lucruri frumoase despre acest masiv, am văzut multe poze care ne-au făcut poftă, așa că în concediul din 2014 am inclus și Moldova și o tură în Ceahlău în turul nostru care a cuprins mare parte din țară.

Informații utile pe scurt:
 
Data: August 2014
Traseu:
 
   Dus:Izvorul Muntelui – Detunatele – Cabana Dochia – 2 ore și un sfert 
             Cabana Dochia – Vârful Toaca (1904 m) – 45 min
 

   Întors:Vârful Toaca – Cabana Dochia – 30 min
                  Cabana Dochia – Clăile lui Miron – Poiana Maicilor – 2 ore
                  Poiana Maicilor – Izvorul Muntelui – 1,5 ore

Durată: 7 – 8 ore (cu toate pauzele inclusiv cea de vârf și la cabană)

Surse de apă: Izvorul Muntelui & Cabana Dochia
Dificultate: medie (zone de urcuș pieptiș pe banda albastră, la escaladarea vârfului și o coborâre mai abruptă înainte de Clăile lui Miron, nimic de speriat) 

început de traseu pe bandă albastră

Începem traseul spre Vârful Toaca din Parcul Național Ceahlău din localitatea Izvorul Muntelui de pe DJ 155F. Pe hărțile de la sfârșitul articolului puteți vedea exact punctul de plecare. Este o cușculie unde este un punct de informare și taxare. Da, ca să intri în parcul național trebuie plătită o taxă. În jur de 7 lei parcă a fost. Mi se pare normal să plătești pentru că traseele trebuie întreținute și curățate de către rangeri.
 
În prima parte se merge pe un traseu comun împărțit de&și este lejer, aproape plat. Plimbărică prin pădure frumoasă și deasă de foioase. Umbră, așa un pic de chill de dimineață de vară, e perfect. Se merge așa cam 30 de minute. Apoi traseul cotește 90 de grade la stânga și de aici până la Cabana Dochia se urmează marcajul. Nu durează mult până dăm de urcușul pieptiș care durează aproape până la ieșirea din pădure într-o poiană fix înainte de Cabana Dochia. Nu e urcuș pieptiș chiar încontinuu. Mai alternează porțiuni relativ plate pe curbă de nivel cu urcușuri pieptișe. Partea bună e că greul e în pădure și nu mori de cald. Mai adie vântul și ești ferit de razele directe ale soarelui. 
 
Detunatele

Știi că te apropii foarte mult de Cabana Dochia atunci când ajungi în locul unde e făcută fotografia de mai sus: la Detunatele. De aici până la cabană mai ai cam 15 minute. Detunatele sunt niște stânci golașe, având culoarea și forma tipică peretelui estic al Ceahlăului. E frumos și că în mai multe puncte de interes sunt puse plăcuțe cu informații despre formațiunea pe care o vezi.
 
După cum spuneam, de aici nu mai e mult până la Cabana Dochia, loc în care te poți odihni, poți mânca și îți poți cumpăra apă/sucuri/bere la preț de munte :D. Noi am zis că ne oprim la cabană la întoarcerea de pe Toaca. Așa că ne-am pus în mișcare și am continuat traseul pe marcajpreț de 45 de minute. De la cabană se vede vârful care are forma unei piramide, după cum se poate observa în imaginea de mai jos.
 
spre piramidă, Vârful Toaca (1904 m)

Până la baza vârfului traseul este destul de lejer și evident. Se trece printr-o porțiune de  jnepeniș și apoi se ajunge la cabana meteo aflată la baza vârfului. Aici stau meteorologii care lucrează la stația meteo de pe vârf. Oamenii ăștia parcurg traseul de la bază până pe vârf în fiecare zi pentru a prelucra datele înregistrate de echipamente. Așadar, ei sigur au o condiție fizică bună. Adevărul e că de jos urcușul final până pe vârf nu pare tocmai plimbărică…
 
Nici în realitate nu e chiar ușor. Se urcă pe bolovani, prin șanțuri și este destul de abrupt. Te cam sleiește de puteri, dar acest ultim urcuș îți dă un motiv foarte bun pentru a zăbovi puțin pe vârf, ba chiar să te întinzi puțin pe iarbă, să închizi ochii și să absorbi liniștea, aerul curat și soarele de pe munte 🙂
 
mai puțin până pe vârf
vedere de pe Vf. Toaca spre Cabana Dochia

Ajunși pe vârf noi imediat ne-am cocoțat pe o stâncă mare în speranța că acolo e tăblia care marca punctul cel mai înalt, însă am fost dezamăgiți fiindcă acolo nu era nimic…. Doar că aveai o perspectivă de sus asupra stației meteo și a celorlalți turiști 😀 Poate totuși era o tăblie undeva, dar noi n-am văzut-o.
 
Vârful Toaca se află la o altitudine de 1904 metri fiind al doilea cel mai înalt vârf din Ceahlău după Vârful Ocolașul Mare (1907 m). Forma de piramidă este într-adevăr impresionantă, dând impresia unui vârf impunător, deasupra tuturor 🙂 De aici de sus ai o panoramă superbă spre Lacul Bicaz (Nord – Est) și asupra întregii zone care este una foarte pitorească. Cel mai mult apreciez un vârf “with a view” cum ar zice englezul. Nu contează foarte mult altitudinea ci panorama pe care o ai de acolo. Toaca este unul din vârfurile cu priveliște de la noi din țară. Mai jos aveți câteva imagini cu panorama de pe vârf, apoi continuăm cu drumul de întoarcere:
 
Vârful Toaca – stația meteo
Vârful Toaca – spre Lacul Bicaz
Vârful Toaca – spre Lacul Bicaz
Vârful Toaca – spre Cabana Dochia
Vârful Toaca – spre Lacul Bicaz

La întoarcere – panică și voie buna :))
 
O să aflați imediat de ce panică, dar până atunci să începem cu voia bună 🙂
 
La întoarcere ne-am oprit la Cabana Dochia. Am constatat că a fost recent modernizată pe interior. Aici te poți caza, poți comanda mâncare și băuturi și te poți bucura de priveliștea spre Izvorul Muntelui surprinsă în imaginea de mai jos. Am poposit aici cam jumătate de oră ca să ne reîncărcăm bateriile (nu alea de la telefon 🙂 ) și am continuat pe lângă cabană pe marcajspre Poiana Maicilor apoi spre bază la Izvorul Muntelui pe marcaj.
 
Am ales să ne întoarcem pe altă rută de dragul diversității. Din păcate acest traseu nu este atât de umblat ca și cel pe care am venit însă marcaje există și poteca e destul de clară. Singurul lucru ciudat e că nu prea întâlnești turiști pe aici. Nu știu din ce cauză nu e prea circulat fiindcă traseul acesta e mult mai spectaculos și îți oferă priveliști mai frumoase decât cel pe care am urcat. Poate un motiv e că acest traseu este destul de lung și obositor mai ales dacă urci pe aici. Noi l-am făcut mai repede fiindcă l-am abordat la coborâre.
 
Cabana Dochia – vedere spre Izvorul Muntelui
Cabana Dochia

De la cabană traseul ocolește Vârful Ocolașul Mare (1907 m, cel mai înalt din Ceahlău, dar este rezervație acolo și e interzis accesul) pe curbă de nivel apoi intră în pădure. În această zonă traseul nu este prea curățat însă nu există riscul rătăcirii, doar că e multă vegetație care nu a mai fost îndepărtată de pe potecă. E și un sentiment destul de creepy chiar în această zonă pentru că nu mai e nimeni 🙂 Totuși, înainte să te afunzi de tot în pădure mai ai ocazia să faci poză la o stâncă impresionantă tipică pentru Ceahlău. Prima imagine de mai jos.

Traseul ajunge într-un loc numit Jgheabul Ursăriei. În acest loc nu e prea bine să te prindă vreo furtună pentru că sunt convins că pe aici se scurge tot puhoiul de apă care vine de sus de pe vârf. E un jgheab foarte lung și abrupt. Vedeți în a doua poză de mai jos. Și aici este un mic panou informativ, precum am întâlnit și la Detunatele. Pe moment nu ne-am gândit noi prea mult la semnificația numelui, dar puțin mai târziu pe traseu aveam să ne dăm seama că nu numai în Bucegi sunt urși….acolo e faza cu panica :))

stâncă imensă, Lacul Bicaz în fundal
Jgheabul Ursăriei

Traseul continuă prin pădure și este destul de lejer, mai mult pe curbă de nivel cu scurte porțiuni de urcat. Apoi ieșim din pădure într-o zonă descoperită. Trecem foarte aproape de Vârful Ocolașul Mic pe care îl vedeți și în imaginea de mai jos. Aici este și un refugiu din lemn, tare frumos făcut. Aici am văzut și primii oameni de pe traseu pe care i-am salutat din depărtare și ne-am bucurat că nu suntem chiar singuri pe traseu.

Apoi am ajuns la un punct de belvedere. Eu imediat să mă duc să fac poze la panorama ce se deschidea din acest punct. Anca îmi atrage atenția, fiindcă eu eram foarte absorbit de făcutul de poze, că pe jos sunt flori de colț. M-am uitat și ce să vezi: erau cu zecile. Nici măcar nu le-am observat. E prima dată când am văzut și am atins flori de colț, evident fără să rupem vreuna. Sunt foarte delicate și pufoase. Eu credeam că sunt foarte rare și e ceva dacă vezi măcar una într-un loc, dar aici erau cu zecile. Foarte fain!

Vârful Ocolașul Mic
flori de colț

După ce ieșim de pe acest platou golaș ajungem la singura porțiune mai dificilă a traseului. O coborâre destul de abruptă cu puțin grohotiș, suficient cât să îți dea puține emoții în ceea ce privește echilibrul. Cu grijă am trecut peste această porțiune, destul de scurtă de altfel, maximum 30 de metri.
 
Puțină adrenalină nu strică. În asemenea porțiuni mai dificile se face diferența între un echipament adecvat și unul neadecvat pe munte. Mă refer în special la bocanci. Aceștia sunt obligatorii pe munte, nu adidași, nu șlapi!
 
Următoarea porțiune este cea mai spectaculoasă de pe traseul de întoarcere. Am ajuns la Clăile lui Miron. Eu nici nu știam de acest loc. De obicei mă informez extrem de bine  înainte să pornesc pe un traseu. Caut track-ul GPS și îl pun pe ceas și folosesc pentru navigație astfel încât să nu existe șansa rătăcirii. Totuși acest traseu de întoarcere a făcut excepție fiindcă ne-am hotărât să ne întoarcem pe aici doar cu o zi înainte. Deci nu văzusem nicio poză de pe traseu. Uneori e bine să nu îți faci singur spoiler pentru că surpriza e mare când vezi asemenea locuri frumoase.
 
Eu am rămas literalmente cu gura căscată când am ajuns la aceste formațiuni de stâncă. Sunt atât de mari, atât de masive, atât de frumoase. Eu sincer încă nu am mai văzut și nici nu am mai fost atât de aproape de asemenea formațiuni stâncoase în munții României. Am făcut zeci de poze aici. Nu m-am putut abține. Eu aș merge în Ceahlău doar să văd acest loc. Este special și în asemenea locuri uiți tot efortul pe care l-ai făcut pentru a ajunge. Trebuie să vedeți cu ochii voștri! 🙂

Clăile lui Miron
Clăile lui Miron – continuare potecă

Poteca continuă sinuos și destul de abrupt și intrăm din nou în pădure. De aici deja începe partea cu panica. După cum se vede și în imaginea de mai jos se adunau nori negri peste Ceahlău. O să scriem un articol despre cum ne-a prins furtună cu tunete și fulgere în Munții Iezerului și am alergat ca nebunii din câmp deschis. Asta s-a întâmplat cu o săptămână înainte să ajungem în Ceahlău tot în cadrului turului nostru prin România din 2014. Așa că deja aveam fobie de furtuni și nori negri pe munte :))
 
Am accelerat puțin pasul. Ideea era că dacă ne prinde furtuna să ne prindă cât mai jos, în pădure ca să nu ne plouă prea tare. Eram dotați cu haine impermeabile și cu pelerine, dar mergem pe principiul decât să-ți fie rău mai bine să-ți fie bine așa că preferăm să nu ne plouă 🙂 Nici să fii în pădure atunci când fulgeră nu e bine fiindcă sunt șanse ca fulgerul să lovească un copac de lângă tine și te face și pe tine scrum, dar cu cât ești mai jos cu atât șansele sunt mai mici, therefore mărim turația picioarelor :))
 
peretele impenetrabil al Ceahlăului – latura estică

Deci partea cu panica a început când am văzut norii negri și am accelerat pasul. DAR, panica adevărată s-a instalat când am ajuns în Poiana Maicilor și am văzut răhăței proaspeți de urs fix pe potecă. Aia a pus capac. Deci în momentul ăla chiar că ne-a cuprins panica. Furtună + urși = panică.

Și până să ajungem aici am mai făcut zgomote: am vorbit, am fluierat, am cântat (cam afon, dar am cântat) în ideea de a avertiza eventualele animale sălbatice să ne facă loc fără să le vedem preferabil. Imaginați-vă ce zgomote am făcut după ce-am văzut răhățeii…cred că am fost auziți până în Izvorul Muntelui :)) Deoarece cotele de panică la care ajunsesem nu erau suficiente, natura s-a gândit să ne mai dea emoții și am trecut printr-o porțiune destul de mare cu zmeuriș. Great! Deci clar, de asta hanguiau urșii pe aici.

În fine, am avut noroc și nu ne-am întâlnit cu vreun urs, nici nu ne-a plouat, deci până la urmă totul a fost bine. Am continuat traseul pe valea formată de pârâul Maicilor prin pădure. Destul de lejer. Chiar spre final ne intersectăm cu drumul DJ 155F și poteca taie serpentinele drumului prin pădure și imediat ajungem de unde am plecat pe traseu, terminând circuitul.

Pensiunea Bia Păpădia din Izvorul Muntelui
Pensiunea Bia Păpădia din Izvorul Muntelui

În final vrem să mulțumim gazdelor noastre din Izvorul Muntelui de la Pensiunea Bia Păpădia pentru o cazare foarte frumoasă, cu gust, la baza Ceahlăului. Este o ambianță foarte plăcută și oamenii sunt prietenoși. De aici până la intrarea în traseu faceți cam 10 – 15 minute pe jos. Le mulțumim pentru cazare și vrem să îi felicităm pentru modul în care au amenajat pensiunea: eficient și cu bun gust! 🙂

Este de menționat faptul că nu am beneficiat material de pe urma promovării acestei pensiuni. Pur și simplu unele locuri merită făcute cunoscute și vom continua să facem acest lucru fără vreun beneficiu material.

Hărțile cu traseele înregistrate de noi:


Izvorul Muntelui – Detunatele – Cabana Dochia – Vârful Toaca (1904 m):



Cabana Dochia – Clăile lui Miron – Poiana Maicilor – Izvorul Muntelui:

Lasă un răspuns