Hardshell-urile Outdoor Research ASPIRE & FORAY (2017)

Vă prezentăm două jachete pretabile stratului exterior: Outdoor Reasearch ASPIRE (pentru femei) și Outdoor Research FORAY (pentru bărbați).

Le-am testat în sezonul de iarnă 2017 – 2018 și suntem foarte mulțumiți de ele 🙂

Acest tip de jachete se numesc hardshell și au rolul de a te proteja de vânt și de apă.

Așadar recomandăm o astfel de jachetă în orice sezon fiindcă niciodată nu vrei să te ude ploaia sau zăpada sau să ajungă vântul la piele.

Ne-a plăcut foarte tare că jacheta e cu membrană GORE-TEX care oprește vântul și apa să ajungă la piele, dar permite un anumit grad de respirabilitate dinspre interior spre exterior.

Aș spune că nu excelează la capitolul respirabilitate fiindcă nu face față foarte bine dacă ești genul care transpiră mult.

Impermeabilitatea e foarte bună.

De altfel se vede că toate cusăturile sunt protejate și nu sunt expuse pătrunderii apei.

La fel si fermoarele buzunarelor sunt speciale, fiind impermeabile.

Ne-a protejat foarte bine la vânt. Și pot spune că am înfruntat un vânt foarte puternic în Munții Țarcu.

Ne-a protejat foarte, foarte bine! N-am simțit nimic 🙂

La capitolul greutate aș spune că e în regulă deși nu e cel mai ușor hardshell pe care l-am încercat.

Mulțumim Annapurna (https://www.annapurna.ro/) pentru oferirea produsului pentru test atât pentru bărbați cât și pentru femei 🙂

Lasă un răspuns